De ce a gafat Lobonț

De ce a gafat Lobonț
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce mai mulți jucători care vor evolua la Cupa Mondială din
Africa de Sud și-au exprimat nemulțumirile legate de calitatea
balonului oficial, „Jabulani”, compania producătoare a mingii,
adidas, a trecut la contraatac.
„Utilizarea balonului «Jabulani» a început încă din luna decembrie
a anului trecut. Mingea a fost folosită în diferite ligi și toate
reacțiile au fost pozitive. Mai mult, am distribuit-o tuturor
echipelor calificate la Mondial pentru ca jucătorii să se
obișnuiască. Se pare că ei n-au știut să o folosească, pentru că
noi avem parte acum doar de critici. Având în vedere toate aceste
circumstanțe, sunt foarte surprins”, a declarat ieri Thomas van
Schaik, purtătorul de cuvânt al companiei adidas.

„Mingea e
groaznică”

În ultima perioadă, jucători cu nume au criticat mingea
„Jabulani”, cei mai nemulțumiți fiind portarii. Unii dintre ei au
simțit-o chiar pe pielea lor, așa cum s-a întâmplat cu Bogdan
Lobonț. În amicalul pierdut cu Ucraina, scor 2-3, titularul
naționalei României a luat un gol de la 40 de metri, scăpând
balonul de acest tip printre mâini (foto). „Mingea este groaznică,
este precum cele pe care le poți cumpăra oricând dintr-un
supermarket”, a spus Julio Cesar, goalkeeperul Braziliei și al lui
Inter Milano, câștigătoarea Ligii Campionilor. Sud-americanul a
fost completat de campionul european Iker Casillas. „Balonul este
într-o condiție îngrozitoare”, a declarat portarul Spaniei și al
lui Real Madrid.

Doar
nemții sunt mulțumiți

Nici atacanții nu se simt bine cu „Jabulani”. „Mingea este
ciudată, își schimbă brusc traiectoria”, a explicat brazilianul
Luis Fabiano. „E dezastru, o poți controla foarte greu”, a spus și
italianul Giampaolo Pazzini. Doar nemții sunt mulțumiți: „Poate că
e puțin mai tare, dar, dacă știi cum să o lovești, parcă zboară”,
s-a confesat Mario Gomez, cel care a înscris pentru Bayern chiar cu
„Jabulani”.

Nu îi iau apărarea lui Bogdan (n.r. – Lobonț), dar a contat
foarte mult că mingea «Jabulani» ia traiectorii ciudate

Daniel Niculae, atacant România

Cred că balonul «Jabulani» este făcut pentru spectacol, pentru
suporteri și mai puțin pentru portari

Daniel Niculae, atacant România

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă
Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×